"Ardealul, pământ românesc" de Milton G. Lehrer,
un evreu-american care a iubit România şi
adevarul istoric.
"Îmi permit să afirm
şi să susţin că, la ora actuală, toţi evreii din România au un statut
privilegiat, indiferent dacă au făcut ceva pentru romani sau împotriva lor, cu
excepţia lui MILTON G. LEHRER care a fost unul dintre cei mai buni şi
mari avocaţi internaţionali ai drepturilor românilor ardeleni din toate timpurile."
- Corneliu
Florea
Nu întotdeauna toleranţa înseamnă şi măsură a înţelepciunii
Cum
"categoria parlamentar român" se află în numita vacanţă meritată
pentru a-şi reface forţele intelectual-politice atât de uzate deja în anul pe
jumătate trecut,chestiunea cu regionalizarea României
în 8 teritorii pare că a fost dată uitării; în schimb, a apărut
printre propunerile "de la centru" o altă înpărţire administrativă,
anume fondarea unui nou sector al Bucureştiului care să cuprindă doar Centrul
istoric, cum ar veni.
Cine
a venit cu ideea nu ştiu, dar cu siguranţă este vorba despre vreun politician
care are de împărţit câteva funcţii, nu puţine, pentru clienţii săi mai vechi
ori mai noi - căci despre altceva nici nu poate fi vorba.
(Din
1990 România a tot fost împărţită clienţilor reprezentanţilor partidelor
politice parlamentare. Satisfacerea unor astfel de "nevoi" a
fost şi încă este permisă, se pare, sub multe umbrele ale legilor româneşti,
legi în marea lor majoritate prost întocmite, intenţionat defectuos concepute!)
Cu
privire la regionalizarea României, numai Tokes Laszlo şi apropiaţii săi nu au dat uitării
iniţiativa, revenind la întâlnirea maghiarilor de la Tuşnad cu atât de bătuta
şi deja vetusta "fixă-pilon" a lor de a obţine autonomia
Transilvaniei şi, desigur, în perspectivă, alipirea acestui teritoriu
românesc la Ungaria mamă.
Cum
faţă de acest demers şi-a exprimat susţinerea şi primul-ministru actual al
Ungariei - atitudine care înseamnă amestecul lui Orban în
treburile României - al nostru ministru al Afacerilor Externe ar fi trebuit
să-şi exprime indignarea pe măsura faptelor. Se pare că a bâlbâit ceva în acest
sens. Insuficient însă.
Maghiarii
din România, în frunte cu Tokes şi cu
membrii UDMR - în lupta lor de o sută de ani pentru a fura Transilvania în
folosul lor - se fac că nu cunosc măcar lecţia dată în 1944 de Milton Lehler, jurnalist şi istoric american, în
lucrarea "Ardealul, pământ românesc", şi
cu atât mai mult nici nu vor să audă de recentul volum semnat de Larry L. Watts (foto), tot un american, "Fereşte-mă, Doamne, de prieteni", Editura
RAO, 2011.
În
această carte se descrie pe larg activitatea intensă a serviciilor de
informaţii din fostul Bloc sovietic -
dar nu numai, ci si a serviciilor similare de dinaintea celui de-al Doilea
Război Mondial - (AVH - Ungaria, KDS - Bulgaria, Stasi - Germania de Est, STB -
Cehoslovacia, SB - Polonia) -, toate orânduite sub direcţia moscovită a KGB,
care aveau printre altele ca obiective
"majore" dezmembrarea teritorială a României: Transilvania la
unguri, Bucovina şi Basarabia la sovietici (adică la ruşi), Dobrogea şi o parte
a Munteniei la bulgari, precum şi disuadarea şi blocarea economică a ţării
noastre, generarea şi diseminarea de informaţii false despre România în ţările
europene, asiatice şi americilor, declanşarea de revolte în interiorul ţării,
provocări deliberate ale agenţiilor străine prin care România
să fie discreditată în faţa tuturor naţiunilor şi tot în aceste
scopuri: "măsuri active" prin
care să se asigure "coordonarea strategiilor şi iniţiativelor la nivel
general" şi "coordonarea şi direcţionarea operaţiunilor de
dezinformare".
Aparatul
AVH al Ungariei nu a ieşit niciodată de sub cuvântul şi iniţiativele KGB-ului
de la Moscova.
Sunt
convins că şi astăzi serviciile lor colaborează - indiferent cum se numesc -
având ţel otrăvirea opiniei publice şi manipularea percepţiei publice asupra
realităţii din şi despre România şi, mai cu seamă, despre teritoriul cuprins în
Transilvania românească.
Probabil
România cunoaşte în amănunt aceste activităţi pe plan internaţional, intensita-tea
cu care se manifestă acestea, însă tolerarea lor ca "evenimente"
desfăşurate pe teritoriul ţării pare doar că ar satisface unele orgolii ale
membrelor Uniunii Europene, nimănui folositoare. Nicidecum folositoare nouă,
României. (Mesagerul. Ro )
In
cele ce urmeaza publicam o cronica importanta despre cartea evreului-american Milton Lehler, "Ardealul, pământ românesc" cat
si, in baza materialului, mai multe pagini in facsimil din lucrarea aflata pe "lista neagra"a ungurilor din actualul
Guvern, aflati sub acoperire sau nu.
Asemenea lui Larry Watts, Milton Lehler este
unul dintre putinii observatori straini care au relatat adevarul despre
atrocitatile comise de unguri asupra romanilor, in ceea ce a constituit primul
act de epurare etnica in masa al celui de-al doilea razboi mondial. Astfel, in
lucrarea sa "Les assassinats",
publicistul american Milton G. Lehrer relata: "Comuna
Trăznea a fost ocupată de trupele unguresti la 9 septembrie 1940. Ca si când
armata de ocupatie ar fi executat un ordin primit, îndată ce satul a fost
invadat de soldati, un veritabil potop de foc si sânge s-a abătut asupra lui.
Toate armele moderne au fost utilizate pentru a satisface instictele brutale:
pusti, mitraliere, tunuri, grenade. După ce au fost trase primele salve,
soldatii au pătruns în case si au asasinat pe oricine găseau în calea lor,
incendiind locuintele. Cazul preotului român Traian Costea, care, dupa ce a
primit un glonte în cap, a fost tras pe galeria de lemn a presbiteriului -
căruia i s-a dat foc si a ars în întregime odată cu cadavrul preotului - este
tipic. După încetarea focului de arme, ungurii au pus mâna pe copiii de români
si îi aruncau de vii în foc, făcându-i să moară în chinuri groaznice. Jale mare
răsuna în tot locul de plânsetele lor".
Această
carte cu subtitlul "Problema Ardealului
văzută de un american" a avut o primă ediţie în limba română
în 1944, o ediţie în limba franceză apărând în Elveţia în aceeaşi perioadă.
Autorul
preciza că lucrarea a fost terminată înainte de evenimentele de la 23 August
1944: "Climatul politic al vremii în care ea a fost scrisă nu m-a
împiedicat însă să dezvălui opiniei publice din Occident aspectul real al
aşa-numitului arbitraj de la Viena, act arbitrar, inechitabil şi apolitic,
impus cu violenţă de cei doi comparşi, Ducele şi Fűhrerul, care au crezut că
Europa culturii milenare a căzut atât de jos, încât destinele ei pot fi scrise
de doi aventurieri, erijaţi în conducători. Dictatele impuse de dictatori au
avut întotdeauna soarta făuritorilor lor. Nimic nu se poate clădi într-adevăr
pe violenţă, după cum nimic nu se poate clădi pe nisip: nici dictaturi şi nici
dictate".
O
a doua ediţie a cărţii în limba română a fost lansată abia la început de an
1989 (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti), o ediţie care nu are
nicio legătură cu naţionalismul de propagandă practicat în acea vreme de
regimul Ceauşescu. Cartea trebuia să reapară deoarece în acea perioadă
Agenţiile secrete de la Budapesta, Sofia şi Moscova exercitau în Occident o
presiune teribilă care privea/promova dezmembrarea Românei şi împărţirea ei
între cele trei naţiuni care şi-au manifestat încă din secolul XIX necontenit
dorinţa de a face ca România să dispară de pe harta Europei prin
"absorbţie". În aceste demersuri, Rusia, apoi Uniunea Sovietică a
câştigat faţă de România mai întotdeauna, iar în 1989 ţelul vecinilor de a
spulbera ţara noastră se afla chiar pe puncul
de a se împlini.
O
a treia ediţie a volumului a fost lansată de acelaşi care a îngrijit ediţia
precedentă, conf. univ. dr. Ion Pătroiu, Editura Vatra Românească, Cluj, 1991.
De atunci, această carte este tot mai actuală pentru români în primul rând şi
pentru elitele politice europene - doar că niciun guvern de după 1990 de la
Bucureşti nu s-a îngrijit ca acest op să apară tradus în toate limbile
europene, pentru a fi făcut cunoscut şi pentru a arăta Europei ce a fost şi ce
este România. Această care este acum şi mai actuală, pentru că elitele maghiare
din România (în special prin UDMR) nu scapă niciun prilej de-a şantaja orice
guvernare de care se lipesc cu scopul - bine cunoscut - de-a transforma
Transilvania într-un "teren de dispută" inter-statală. Nu are rost să
înşirui aici pretenţiile rostite de atâtea ori de către iredentiştii maghiari
din România, mereu neobosiţi cu afirmaţii aiuritoare: despre autonomii
secuieşti, despre cum nu ar trebui ca maghiarii să ştie să înveţe limba
oficială a statului, despre cum îi sperie din textul Constituţiei formularea
"stat naţional unitar român". Mai trimit încă o dată spre lectură nu
demult apărutul volum,"Fereşte-mă, Doamne, de prieteni" de Larry
Watts, Editura Rao, o carte cât se poate de
actuală - la tema abordată aici - la rândul ei.
MILTON
G. LEHRER:
ARDEALUL PĂMÂNT ROMÂNESC
de
Corneliu Florea
În
prefaţa volumului de cinci sute de pagini, istoricul Ion Pătroiu face o
scurtă prezentare a autorului, jurnalistul şi scriitorul american Milton G.
Lehrer, pe care îl caracterizează drept un om de cultură, perfect
informat, observator atent şi obiectiv, având un stil concis prin selectarea
esenţialului. În continuarea prefeţei, Ion Pătroiu care, în 1991 împreună cu
soţia autorului, Doamna Edith Lehrer, a îngrijit ediţia volumului apărut la
Editura Vatra Romanească - Cluj Napoca , precizează că obiectivele lui
Milton G. Lehrer au fost etalarea adevărului istoric şi social din
Transilvania , a monstruozităţii Dictatului de la Viena ( August 1940 ) şi a
metodele propagandei ungureşti : falsul deliberat, minciuna sfruntată, neruşinarea
cinică.
Milton
G. Lehrer s-a născut în 1906 la New York. Tot din prefaţă aflam că părinţii
săi erau evrei din România care, după un timp trăit în Statele Unite s-au
reîntors în ţară. Milton şi-a continuat studiile în România
deprinzând limba română foarte bine. Apoi a plecat la Paris la studii universitare şi a
obţinut doctoratul în drept internaţional. Fiind cetăţean american şi vorbind
ebraică, engleză, română şi franceză a făcut ziaristică la diferite publicaţii
europene, dar angajat permanent era la La Tribune des Nations. În
1939, datorită unei zgomotoase propagande despre aşa zisele nedreptăţi pe care
le suferă minoritatea ungară în statul roman, redacţia hebdomadarului îl
trimite pe Milton G. Lehrer în Transilvania să se informeze şi să
informeze corect despre realitatea minorităţilor din Transilvania unită
cu România din 1918 .
La
6 octombrie 1939, Milton G. Lehrer scrie în hebdomadar: Opinia publică occidentală este voit dezinformată de
propaganda revizionismului maghiar. Situaţia minorităţii maghiare
din România este departe de cea incriminată zilnic de presa şovinistă ungară.
Pentru a impresiona străinătatea, lucrurile sunt prezentate sub o falsă lumină.
Ungurii îşi au şcolile lor, bisericile lor, asociaţiile lor, şi duc o viaţă
potrivit tradiţiilor lor . În continuarea articolului: Dacă, pe lângă
superioritatea numerică a elementului românesc , se
are în vedere trecutul istoric al Transilvaniei, provincie autonomă timp de
secole, incorporată Ungariei abia în
1867 - cum este posibil să se conceapă revizuirea Tratatului de la Trianon care
nu a creat nici o nedreptate ci, dimpotrivă, a reparat una. Drept
care a fost din nou, reafirmat şi consfinţit, în Tratatul
de la Paris din 1947 al naţiunilor europene.
În
următoarele luni Milton G. Lehrer publică în La Tribune des
Nations alte articole pe această temă printre care şi unul
intitulat Transilvania, pământ românesc ce va fi şi titlul volumului său, de mai
târziu, în care a adunat toată, repet toată documentaţia disponibilă la acea vreme
despre istoria locuitorilor transilvăneni cu ajutorul căreia a
pledat, informat şi magistral, ideea ca Tratatul de la Trianon nu a creat nici
o nedreptate ci, dimpotrivă, a reparat una , pe cea făcută secole de-a rândul
românilor ardeleni, majoritari autohtoni în Transilvania.
După
ocuparea Parisului de către trupele germane în 1940, Milton G.
Lehrer are motive întemeiate să părăsească capitala franceză şi se
refugiază în România, la Bucureşti. Astfel, trăieşte alături de poporul
român tragedia Ultimatului de la Moscova şi a Dictatului de
la Viena. Observă atent situaţia internaţională, stă de vorbă cu refugiaţii din
partea Transilvaniei ocupate de Ungaria şi adună materiale pentru volumul
intitulat Le probleme transylvain vu par un americain cu subtitlul La Transylvanie - terre roumaine, terminat
în franceză şi română în 1944, an în care versiunea românească este editată şi
publicată în primă ediţie. Din nefericire pentru
naţiunea română, versiunea franceză nu a putut fi publicată în Franţa din motive
financiare şi este încă o ruşine a guvernanţilor români care aveau
posibilităţi de finanţare, dar nu au făcut-o !! Şi nu numai a
guvernanţilor dar şi a Academiei Române, a istoricilor şi scriitorimii
romane, a avuţilor din acea vreme printre care nu s-a găsit nici un sponsor
pentru publicarea volumului în Parisul eliberat. Astfel
opinia publică occidentală nu a fost informată corect despre le probleme
transylvain, lăsând cale liberă propagandei ungureşti de atunci şi până în
prezent .
Ediţia de faţă, a treia, este de fapt prima ediţie completă a
volumului document, imbatabil martor al adevărului şi se datorează
soţiei autorului, Doamna Edith Lehrer,care
a venit în România aducând manuscrisul primei
părţi a volumului, în care se arată continuitatea populaţiei
autohtone în Dacia, parte ce nu a fost publicată în ediţiile anterioare. Apariţia ediţiei de faţă se datorează şi Uniunii Naţionale
Vatra Românească şi istoricului Ion Pătroiu.
Am
lăsat pentru altă dată comentariile asupra interzicerii reeditării acestui
volum necesar cunoaşterii istoriei romaneşti din 1944 până acum şi de acum
înainte, pentru că actualii guvernanţi ai statului român sunt înscăunaţi
de udemeriştii iredentişti, cărora le sunt vasali pentru această înscăunare.
Îmi
permit să afirm şi să susţin că, la ora actuală, toţi
evrei din România au un statut privilegiat, indiferent dacă au făcut ceva
pentru romani sau împotriva lor, cu excepţia lui MILTON G. LEHRER care a fost
unul dintre cei mai buni şi mari avocaţi internaţionali ai drepturilor
românilor ardeleni din toate timpurile şi trebuie aşezat alături de marile
personalităţi istorice româneşti care au pledat şi luptat pentru
drepturile româneşti în Ardeal.
Acum
însă, când propaganda udemeriştilor are
un avânt cumplit, guvernul statului roman şi pseudo-elitele bucureştene ce
domină mass media romaneâscă nu o contracarează real, subliniez real, din
contră anihilează unitatea naţională, denigrează Uniunea Naţională Vatra
Romanească şi îl marginalizează, discriminează istoric şi intelectual pe MILTON
G. LEHRER. Tăinuirea şi dosirea acestui volum,
şi a autorului lui, în aceast moment de exacerbare a iredentismului
ungar, inoculat cu ură în tânăra generaţie de unguri şi secui ardeleni,
demonstrează, încă odată, că actualii guvernanţi
români şi o parte din elitele culturale nu sunt nici măcar trestii
gânditoare, ci doar nişte trestii de baltă aplecate după cum bate vântul şi
interesele lor meschine .
SPICUIRI
NOTABILE DIN PREFAŢA VOLUMULUI
Istoricul Ion Pătroiu cu seriozitate istorică şi curaj
civic scrie o prefaţă de 25 de pagini ce trebuie mai mult decât citită,
meditată.
Prefaţa
începe cu Nicolae Iorga care în 1938
a ţinut la Abrud conferinţa Lupta ştiinţifică împotriva dreptului
românesc, prin care documentat arată efectele negative ale propagandei
ungureşti, deformările şi minciunile în trombă prin care se încearcă să se
conteste drepturile poporului român asupra teritoriului său naţional prin
negarea identităţi şi a continuităţii.
În
acest sens, câteva paragrafe mai jos, Ion Pătroiu vine
cu un exemplu prin care ne arată cât de departe merg ungurii cu dezinformarea
şi falsul istoric. De curând s-a aflat, din Cronica de la Saint
Denis - cronica considerată buletin oficial al regatului Franţei
- cum s-a celebrat la Paris, din ordinul regelui Carol al VI-lea,
victoria regelui Ungariei, Sigismund de Luxenburg, la Rovine, împotriva
lui Baiazid !! Da, aţi citit bine, aşa scrie în cronica franceză ca a
avut loc o mare procesiune şi s-au tras clopotele la Notre-Dame în cinstea
regelui, care, nu s-a aflat acolo în timpul bătăliei, sosind în ajutorul lui
Mircea cel Bătrân, când bătălia luase sfârşit cu înfrângerea otomanilor care
deja se retrăgeau, cu Baiazid cu tot, peste Dunăre după cum scriu
chiar cronicile otomane. După înfrângerea lui Baiazid la Rovine de către
Mircea cel Bătrân, solii unguri au dus la Veneţia
vestea despre vitejia regelui Ungariei care s-a bătut corp la corp cu Baizid !!
Mai departe, vestea vitejiei regelui ungur a ajuns până la Paris. Da, se practică
din toate timpurile, ca unii să se laude cu victoriile altora, dar ungurii îi
întrec pe toţi şi mă mir cum de s-au oprit aici cu fabulaţia, fără să ne spună
cine a învins din bătaia corp la corp dintre cei doi, când era atât de simplu
să adauge: viteazul rege al Ungariei i-a tăiat capul lui Baiazid, dar doctorul
personal al sultanului i l-a cusut la loc, pe loc. Ce mai conta, în afara de
faptul ca la Notre-Dame de Paris s-ar fi tras clopotele o
săptămâna, în loc de o zi .
Lăsând
la o parte ridiculul propagandei ungureşti, Ion
Pătroiu arată că, de cum românii au intrat pe scena istoriei
universale, fiinţa şi faptele lor sunt numai de unii prezentate corect
iar de alţii sunt deformate, minimalizate sau chiar negate şi exemplifică
cu Robert Roesler, primul care ne-a scos din Dacia Superioară, din Dacia
lui Burebista şi Decebal, spulberându-ne din Europa !
Mai trebuie reţinut din prefaţă şi alte aspecte ale
propagandei ungureşti. În timp ce toţi vecini Ungariei sunt distorsionaţi prin
fals şi minimalizaţi cu ură, ei, ungurii cu
aroganţă vorbesc de milenarul regatului lor european, când de
fapt pentru aproape o jumătate de mileniu nu a existat un stat ungar de
sine stătător. Cu tot acest adevăr istoric, ei nu contenesc nici
astăzi să tipărească şi să răspândească hărţi
cu marele regat ungar ce a exista înainte de pierderea Dalmaţiei
(1430) şi a bătăliei de Mochacs (1526) !!
Opus acestei tardive grandomanii ungureşti, istoricul
Ion Pătroiu face o comparaţie pertinentă cu Turcia şi Austria,
foste mari imperii europene, care în zilele de acum nu tipăresc, pentru
răspândire şi propagandă, cât de întinse le-a fost imperiile lor. Chestie de bun simţ social, istoric pe care nu îl
au ungurii revizionişti de astăzi, în frunte cuLaszlo Tokes de la
noi (reprezentant al Romaniei )şi Viktor
Orban de la ei .
Spre sfârşitul prefeţei, autorul ajunge la concluzia că
românii nu cunosc adevărata istorie şi propaganda a vecinului nostru ungar, din
mai multe motive. Menţionez două:obstrucţia de
astăzi a adevărului despre propagandă iredentistă anti-românească şi
inexistenţa unei istorii corecte a ungurilor scrisă de un român pentru
români. E adevărat, dar acest mare gol se poate completa citind
volumul Ardealul pământ românesc scris de americanul Milton G.
Lehrer.
SCURTĂ PREZENTARE A VOLUMULUI
Această
prezentare succintă o fac în ideea ca cititorul român, sau de ce nu?, ungur, să
facă rost şi să citească întregul volum, care este un comentariu pertinent prin
sutele de documente istorice, din surse diferite, româneşti şi străine, despre
Transilvania , despre populaţia şi istoria ei. Milton G. Lehrer îşi
împarte volumul în cinci părţi:
PARTEA ÎNTÂIA
Ce este Transilvania ?
La
această întrebare autorul răspunde pe cât de direct, pe atât de corect: Transilvania este unitatea pământului locuit de români şi
începe cu poporul daco-get. Şi ca să dovedească acest fapt recurge
la diferite recensăminte ale populaţiei din Transilvania , insistând mai mult
asupra celui din 1930. Acest recensământ a fost luat în considerare
la Viena, când s-a început arbitrajul pentru Transilvania, arbitraj care până
la urma s-a sfârşit ca un dictat prin ameninţare cu forţa. După acest
recensământ înTransilvania avea 5.548.363 de
locuitori dintre care români erau 3.207.880, unguri 1353.276, saşi
şi şvabi 543.852. deci în Transilvania din
patru locuitori numai unul era ungur.
Milton G. Lehrer din datele statistice ale acestui recensământ
demonstrează ca românii formează marea majoritate a locuitorilor
Transilvaniei, ca sunt autohtoni, armonios răspândiţi, pe când celelalte
minorităţi sunt intruse, colonizate începând cu secolul XI-lea. De asemenea
autorul, cu argumente istorice, citând peste douăzeci de autori străini,
atestă continuitatea populaţiei daco-gete în Transilvania, contracarândteoria lui Robert Roesler prin
care la venirea ungurilor aceasta era un spaţiu pustiu, un vid.
PARTEA A DOUA
Transilvania leaganul
românismului
În
această parte de 112 de pagini, autorul scrie pe rând, succint dar
esenţialul despre Daci, Romani, Români, demonstrând istoric continuitatea şi
transformarea poporului daco-get în spaţiul carpatin, cu toate
vicisitudinile sutelor de ani prin care a trecut, susţinându-le existenţa
permanentă aici şi, prin dovezi şi raţionament istoric, demolează pe rând toate
teoriile propagandistice anti-româneşti prin care Dacia romană ar fi
rămas goală după retragerea aureliana (247 A.D.)
Pentru cei mai puţin informaţi şi pentru tânăra generaţia post
decembristă, care este complet dezinformată istoric şi politic, recomand
acest capitol din care se va afla cum
istoricii unguri au distorsionat adevărul istoric, dându-ne dispăruţi de acasă
pentru o mie de ani. În esenţă, după plăsmuirile ungureşti odată cu
retragerea legiunilor romane întregul popor daco-roman a părăsit Dacia lui
Decebal şi a pribegit păstorind pe nu ştim unde şi după o mie
de ani s-a întors înapoi, ca nişte valahi arhaici, năpădind marele lor
principat transilvan. Şi după ce ne-au primit , din milă, ne-am numit popor
român şi ne-am făcut stăpâni la ei acasă.
Citiţi:
"Timp de o mie de ani un gol imens în centrul Europei, în cea mai fertilă
şi mai bogată regiune a continentului, gol pe care aveau să-l umple ungurii
abia în secolul al IX-lea".
Ungurii s-au trudit mult să născocească o asemenea
teorie a discontinuităţii şi exodului, de o mie de ani a poporului român, dar
nu au putut dovedi cu probe şi raţionamente istorice aceste născociri. În
schimb a venit Milton G. Lehrer care
îi demolează prin erudiţie istorică. Întâi de toate, nu există un fenomen
asemănător în tot imperiul roman, adică, odată cu retragerea
legiunilor romane să plece şi populaţia autohtonă după ele. De ce tocmai
din Dacia,
cea mai fertilă şi bogată regiune a continentului? A doua întrebare fără
răspuns este: unde sunt documentele celorlaltor popoare, a cronicarilor şi
istoricilor lor, prin care să ateste acest exod şi nomadism al poporului
geto-dac prin ţările lor, cunoscut fiind că în asemenea situaţii inevitabil ar
fi fost mari confruntări, lupte între băştinaşi şi intruşi consemnate în
documente, cronici, istorii.
Lipsesc dovezile şi raţionamentul istoric din
teoriile ungureşti. Unde ar trebui să-i plasam pe daco-români, se
întreabă celebrul istoric Ferdinand Lot de la Sorbona , pentru că
ungurii, sârbii, bulgarii şi grecii sunt de acord că ei nu au ce căuta nici în
Serbia, nici în Bulgaria, nici în Macedonia sau în Pind.
Nu există documente şi nici logică istorică, în schimb Milton
G. Lehrer aduce zeci de dovezi şi considerente raţionale împotriva
teoriei nomadismului nostru şi al vidului din Transilvania!
Cititi pagina a şaptea, de exemplu sau capitolul Anonymus - Belae regis
notar - care a scris în latină
cea mai veche şi importantă cronică despre unguri. Notarul regelui scrie:"In
momentul cuceririi Transilvaniei de către unguri, ţinutul era locuit de către
vlahi şi slavi organizaţi în ducate (voivodat = ducat în latină)". Deci
vidul a trebuit cucerit ! De la cine? De la Gelu ce avea un voivodat în
centrul Transilvaniei la Gilău, de la voivodatul lui Menumorut din Crişana şi
de la Glad ce avea ducatul în Banat. Aceste
dovezi nu i le iartă ungurii lui Anonymus, marele lor cronicar
latin.
Milton G. Lehrer nu se opreşte la Anonymus, care
răstoarnă tot zbuciumul falsificării istoriei de cate unguri, el aduce şi alte
dovezi vechi scrise despre Terra
Vlachrorum,argumente arheologice, toponimice, lingvistice. Dovada continuităţii folosirii limbii latine, în
proporţie de 80%, pe care o vorbesc românii este valoroasă în a contracara
falsitatea nomadismului poporului daco-get, prin fapt si raţionament. Cum poate fi un popor etichetat drept nomad pentru o mie de ani, fără să se poată preciza pe unde a fost nomad, după care îl regăsim
pe vatra strămoşilor săi vorbind aceiaşi limbă ca ei ?!?
PARTEA A TREIA
Transilvania după năvălirea ungurilor
Este
o parte condensată de date concrete pe care Milton
G. Lehrer o începe cu Anul
896, când ungurii pătrund în Panonia şi, pe parcursul a
200 de pagini, autorul ajunge până la Tratatul
de la Trianon -1920, când
Ungaria devine stat independent, de sine stătător după o jumătate de mileniu de
atârnări şi compromisuri. Este un capitol dens de istorie, de data aceasta şi
mai încărcată de fapte, personalităţi istorice şi documente din istoria
noastră, a ungurilor şi cea universală. La sfârşitul lecturii acestui capitol,
am imaginea clară a unei fresce istorice de o mie de ani şi am ajuns la ideea ,
pe care nu am găsit-o aici, nici în alte lecturi istorice, despre mileniul de împilare a
românilor ardeleni de către unguri !!
Fresca
istorică prezentată de Milton G.
Lehrer începe cu sosirea ungurilor în Panonia şi fiind
opriţi din incursiunile lor de jaf şi pradă de Otto Cel Mare lângă
Augsburg , se retrag din vest, întorcându-se spre Transilvania.
Aceste fapte sunt atestate istoric şi încă odată autorul
demonstrează că teoria lui Robert Roesler,despre golul transilvan, este doar o propagandă
ungurească nefondată.
Odată pătrunşi în Transilvania încep, mai ales în Secuime,
maghiarizarea şi deznaţionalizarea timpurie a românilor prin
mai multe căi. Unele forţate prin administraţie, şcoală,
religie, armată, şi una voluntară, prin care unii români văzând ce drepturi şi
privilegii au ungurii faţă de ei, se maghiarizează de la sine.
Spaţiul ocupat de unguri este mult prea mare pentru
numărul lor redus, pentru a face faţă autohtonilor nemulţumi şi acestea sunt
motivele reale ale colonizării Transilvaniei, care s-a făcut în trei rânduri
consecutiv cu saşi, şvabi şi unguri.
În
primul rând, în secolele XI şi XII, au fost aduşi spre colonizare saşi şi teutoni la marginea de sud -
est a Transilvaniei, care, pentru împroprietăririle primite, deveneau
supuşii regilor unguri, îndatoraţi, obligaţi să le apere domeniile de
năvălitori, dar mai ales să contrabalanseze populaţia autohtonă. Cum o altă
mare parte a pământurilor românilor erau deja stăpânite de nobilimea ungară,
iobăgindu-i pe valahii toleraţi , tensiunile cresc între intruşi şi românii
ardeleni într-un tumultus rusticorum , cum e menţionat în cronicile latine ale
timpurilor, până ce se ajunge la Răscoala de la Bobâlna - 1437. În
acest moment critic, nobilimea se apără şi printr-o alianţă împotriva
răsculaţilor autohtoni numită Unio Trium
Nationum în care se unesc ungurii, secuii şi saşii. Cele trei
naţiuni, secuii se considerau naţiune
separată de unguri, prin această uniune iau
cele mai diabolice hotărâri împotriva românilor, care de acum înainte
sunt doar valahii toleraţi deşi erau cei mai vechi în Transilvania iar
numărul lor întrecea toate cele trei naţiuni unite la un loc !
Toleraţi în propria lor ţară
romanii aveau de suportat asuprirea ca o clasă inferioară.
În Dieta Transilvaniei in 1653, s-a
votat legea Approbatae et Compilatae prin
care: Romanii sunt toleraţi numai, şi aceasta în chip provizoriu în această ţară, atât timp cât va place principelui domnitor şi nobililor.
Episcopul unit al romanilor ardeleni, Inocenţiu
Micu - Klein, în Dieta transilvanăia apărarea
toleraţilor după pofta principelui şi-a nobililor demonstrând ca sunt cei mai
vechi şi numeroşi în Transilvania. El scrie 24 de petiţii la Viena, împăratului
prin care cere drepturi romanilor, pentru că cine are obligaţii trebuie să aibă
şi drepturi. Nobilimea ungurească îl urăşte de moarte, urzind
mijloace necinstite împotriva sa.
Inocenţiu Micu - Klein este chemat la Viena pentru o judecată, de
unde nu se mai întoarce.
Ideea
mea, după lectura acestei părţi din acest tratat istoric, este că românii
ardeleni erau în plin mileniu de împilare cetăţenească şi naţională, în care
începuse un proces puternic de renaşterea naţională. Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan este
o continuare importantă a acestui proces al emancipării. Cât de hotărâţi, dar
săraci erau românii reiese din faptul că Horea şi delegaţia sa a mers pe jos
până la Viena, patru săptămâni la dus şi tot atâta la întoarcere !! Cât de cruzi
şi lugubri au fost nobilii unguri reiese din faptul cum i-au torturat pe capii răscoalei, în număr de douăzeci şi
cinci în frunte cu Horia şi Cloşca. Crisan, care s-a spânzurat în închisoare, a
fost condamnat post mortem prin tragere pe roată, apoi l-au
despicat în patru părţi, expunând câte o parte la Abrud, la Brad, la Bucium şi
Mihăleni !!! Era în anul 1785 , când
nobilii ungurii îşi dădeau aere de mari creştini şi luminători ai noii
spiritualităţi europene.
Evenimentelor
din Ardeal ale revoluţiei ungureşti din 1848
- 1849 , autorul le aduce, pe de o parte date de reţinut despre
intenţiile ungurilor faţă de romanii ardeleni, în frunte cu Kossuth şi pe de altă parte
înfăţişează lupta pentru libertatea a romanilor în
frunte cu
Avram Iancu.
Sunt multe de scris pentru a învăţa, a nu uita şi mai ales a ţine seamă,
mă rezum doar la bilanţul plătit de români:
- 230
de sate şterse de pe suprafaţa pământului,
- viaţa a 40.000 de oameni,
- pagube de 30 milioane florini aur.
Kossuth, înfrânt, fuge până în Statele Unite şi
concepe un sistem dunărean federalizat dar condus de ei, de unguri, cea mai
splendidă realizare a speciei umane. Săracă, splendidă..., subspecie!
Împăratul
austriac cade cu picioarele pe pământ şi concepe un nou sistem imperial bazat
pe individualitaţile istorico-politice din imperiul sau. Sistem ce acorda
anumite drepturi tuturor naţionalităţilor înglobate în imperiu, dar refuzat de
nobilimea ungurească, care din acest motiv începe să-l urască pe împărat.
Totuşi ceva s-a mişcat în privinţa drepturilor valahilor, toleraţi până în anul 1867, când
se instalează dualismul austro-ungar , iar romanii ardeleni cad sub
jurisdicţie ungurească şi pentru următorii
cincizeci şi unu de ani se instalează
cea mai neagră pagină de opresiune şi maghiarizarea lor forţată .
Romanii
ardeleni îşi cer drepturile si trimit împăratului în 1881 un memorandum, pe
care acesta nici nu-l deschide şi-l trimite parlamentului de la Budapesta.
Rămânând fără efect la curtea de la Viena, memorandiştii români trimit o copie
la Paris pentru publicare, care a produs o puternică impresie în Franţa şi
celelalte ţări europene, declanşând vii şi puternice proteste împotriva
austo-ungarilor. Rezultatul a fost tipic
unguresc , memorandiştii au fost arestaţi, judecaţi şi aspru
pedepsiţi.
Răzbunarea ungurească s-a întins asupra tuturor românilor
ardeleni prin politica agresivă de deznaţionalizare impusă de guvernul Tisza Istvan şi legile
contelui Apponyi , prin care s-au interzis ziare şi reviste româneşti s-au
desfiinţat şi maghiarizat şcolile primare şi secundare româneşti în
Transilvania.
Odată
cu începerea războiului in 1914, când unii l-au declanşat şi
aclamat şi cu totul alţii au fost sacrificaţi, nimeni ne prevăzând că va
degenera într-un război mondial, o jumătate de
milion de români ardeleni a fost târât şi sacrificat pe diferite
fronturi ale imperiului austro-ungar, care îşi trăia ultimii ani. Tot în acest
timp se apropia de sfârşit şi mileniul de împilare a românilor ardeleni de
către unguri.
Milton G. Jehrer , în repetate rânduri consemnează, în
baza dovezilor milenare, că ungurii au făcut
şi continua să facă propagandă şi paradă, cu infatuare şi aroganţă, despre
mileniul lor european. Noi, românii nu ar trebui să le tot socotim
cât au fost ei de stăpâniţi şi atârnaţi de alţii în gloriosul lor
mileniu, pe care trebuie să-l cunoaştem, ci ar
trebui, mult mai mult, să cunoaştem, cum a fost mileniul nostru de împilare sub
ei.Aceasta este ideea prezentării
pe larg, spre cunoştinţă, a volumului ARDEALUL
PĂMÂNT ROMÂNESC din care reiese, cu prisosinţă, mileniul
împilării românilor ardeleni, de către vecinii
noştri de la apus.
Aceştia, după Tratatul de la Trianon, au început, şi continuă insistent, propagandă despre drepturile lor istorice
asupra Transilvania, vituperând în toate formele România şi pe Români,
acuzându-i, în toată lumea, că îi privează de drepturi cetăţeneşti pe etnicii
lor de la noi. Perfidie şi palavre.
PARTEA A PATRA
Ungaria de la Trianon
Înainte
de-a ajunge la Tratatul de la Trianon, trebuie
cunoscute alte evenimente istorice. Sfârşitul abominabilului război în 1918 a declanşat desprinderea
naţiunilor din fostul imperiu habsburgic, ajuns o umbră după compromisul
austro-ungar. În octombrie se desprind cehii şi polonezii din imperiu, în
noiembrie stindardul libertăţi flutură la Zagreb şi la Ljubljana, apoi începe o
revoltă în Austria ce a dus la descompunerea austro-ungară, iar la 1 Decembrie Transilvania se uneşte cu Regatul României.
Ungaria devine ceea ce geografic,
istoric şi demografic este din toate punctele de vedere, dar majoritatea nu
acceptă realitatea şi nemulţumirile lor degenerează într-o stare
revoluţionară de care profită comuniştii. Astfel Ungaria
devine republică sovietică după modelul sovietic sub conducerea lui Bela Kun, un evreu din Transilvania, care nu recunoaşte unirea Transilvaniei cu România şi
fără nici o declaraţie de război, armata ungară atacă România în noaptea
de 15 / 16 Aprilie 1919. Trupele ungare sunt respinse
până pe linia Tisei şi astfel Bela Kun recunoaşte
unirea Transilvaniei cu România . Este o recunoaştere falsă, de moment pentru
că era învins şi avea nevoie de timp să urzească cu Lenin un nou atac,
împreună de data aceasta, ei din vest şi ucrainenii din nord-est.
Şi din nou, fără declaraţie de război, atacă România în data de 19 /
20 Iulie 1919 .
De data aceasta trupele române nu se mai opresc decat la
Budapesta, unde victorioase ridică tricolorul românesc pe parlamentul
comunist a lui Bela Kun, plus o
opincă, pentru luare aminte, de către cea mai splendidă dintre
naţiuni.
Nu
românii au declanşat ostilităţile, le-au contracarat şi au înfrânt agresiunea
comunistului Bela Kun, care a fugit
din Budapesta până la Viena, unde, printre altele, pune mâna pe o parte
din tezaurul Ungariei trimis aici mai înainte. Este arestat de poliţia vieneză
şi folosit drept schimb cu prizonieri austrieci din Rusia Sovietică. Aici este
folosit intensiv ca mare comisar sovietic sub Lenin, dar cade în dizgraţie sub
suspiciosul Stalin, care i-a hotărât sfârşitul.
Ungurii
acelor ani au fost fericiţi că au fost scăpaţi de Bela
Kun, de republica lui, dar au rămas profund afectaţi de tricolorul
şi opinca românească, de pe parlamentul lor. Această victorie a Armatei Române
împotriva agresiunii ungare le-a stârnit şi mai puternic vechile resentimente
faţă de români, declanşând cea mai cumplită
campanie de distorsiune şi calomniere la adresa Armatei Romane deşi
i-a scăpat de Bela Kun şi nu s-a amestecat în viaţa socială şi politică a Ungariei, care
în acest timp, după voinţa ei a redevenit regat. Din lipsă de rege s-a mulţumit
cu un regent, un fost amiral, care, rămas fără flotă, s-a mulţumit şi cu un
cal. Armata română s-a retras din Ungaria în Noiembrie 1919.
După
semnarea Tratatului
de la Trianon , jurnalistul şi
scriitorul american scrie că ungurii s-au plâns, în cele patru colţuri ale
lumii, de marea nedreptatea care li s-a făcut, prin ceea ce ei numesc
dictatul păcii, dar el şi conchide: "li
s-a luat ungurilor atât cât au încălcat ei, în cursul vremurilor, prin
violenţă" .
Cu o răbdare şi meticulozitate, pe care o găsim doar la puţini intelectuali
români,Milton G. Lehrer citează,
în pagini, după pagini, date demografice, din multe monografii şi
recensăminte străine, ce atestă drepturile indiscutabile ale romanilor în
Ardeal, documentaţi-vă despre acestea
citind paginile, de la 348, la 373. După
acestea urmează pagini şi pagini despre ofensiva propagandei
maghiare, despre modurile oportuniste prin care ungurii denaturează
adevărul şi ridică stindardul revizionismului, de la început.
În 1920, în ziua în care deputaţii unguri au votat în parlament
ratificarea Tratatului de la Trianon au jurat astfel : "Cred în Dumnezeu.
Cred în patrie.
Cred în reînvierea Ungariei milenare."
Clar, pentru cei lucizi, ce s-au întrebat: care
Ungarie milenară ?!?
PARTEA
A CINCEA
ATROCITATILE
Ultima
parte a acestui competent tratat istoric despre Ardealul pământ românesc pe care noi, românii
i-l datoram cu apreciere şi consideraţie doctorului în drept
internaţional, Milton G. Lehrer, este
despre Dictatul de la Viena prin
care trupele horthyiste au reocupat Nord Vestul Transilvaniei între Septembrie 1940 şi Octombrie 1944. Sunt patru ani de cumplită teroare împotriva românilor
ardeleni: de
la detenţie, deportări, muncă forţată, şi crime antiumane împotriva populaţiei
civile la deznaţionalizare şi maghiarizare forţată.
Înainte
de-a demonstra cu date şi cifre cele menţionate mai sus, trebuie să reproducem
un paragraf din comunicatul guvernului maghiar
din data de 31 August 1940:
"Întreaga Ungarie este recunoscătoare Fuhrerului
Hitler şi Ducelui Mussolini pentru opera lor constructivă, care, după ce a
desfiinţat Tratatul de la Versailles , suprimă şi Tratatul de la Trianon.
Cercurile politice din Ungaria constată că actualul arbitraj de la Viena contribuie
şi mai mult la strângerea relaţiilor amicale dintre Ungaria şi puterile
Axei. Ungaria îşi asumă cu mândrie rolul ce o aşteaptă în noua Europă alături
de puterile Axei. Ungaria va sta şi în viitor cu aceiaşi fidelitate şi amiciţie
nestrămutată ca şi până acum alături de puterile Axei."
Şi
acum să vedem ce rol cu mândrie şi-a asumat Ungaria în
Transilvania. Milton G. Lehrer între
paginile 478 şi 495 ne ilustrează elocvent rolul lor: Furia ungurească s-a dezlănţuit vijelioasă asupra ţărănimii şi intelectualităţii româneşti şi
citând din,, Les Assassinants,, aflam ca în primele două
luni ale ocupaţiei
Transilvaniei,
919 români, ucisi
771 persoane torturate,
3.373 bătute şi maltratate,
peste 13.000 de români deţinuţi.
Ungaria horthysta poate fi mândră
de acest rol.
Şi
era numai începutul, numai două luni din
cele 49 de luni de ocupaţie!!! Citiţi aceste pagini şi veţi găsi
cazuri concrete de cei ce au murit sau suferit cele mai groaznice
regimuri inchizitoriale şi de teroare cum le-au numit mulţi autori.
Sfârşitul
acestui tratat de istorie despre împilarea românilor ardeleni de
către unguri conţine trei mici părţi: Epilogul ocupaţiei şi bucuria autorului,
un Remember în care autorul, cu tâlc, îl citează pe Henry Barbusse
: omul este o maşină care uită şi să fim atenţi cum se vor prezenta
ungurii la conferinţa de pace fără să sufle desigur nici un cuvânt cu privire
la campania lor revizionistă. Şi a avut dreptate.
Dezvaluirile Doamnei Edith Lehrer
Postfaţa este
scrisă de soţia autorului, Doamna Edith Lehrer, care
face nişte dezvăluiri pe care merita să le citim cu multă luare aminte. Întâi
ne vorbeşte despre bucuria pe care au avut-o în seara zilei de 30 Ianuarie 1945, când la Athenee Palace,
înconjuraţi de personalităţi din guvern, academicieni, elite intelectuale,
scriitori, jurnalişti, prieteniau lansat prima ediţie
a cărţii, ce a fost primită cu entuziasm şi pe drept apreciată ca o
valoare academică. Nu trece prea mult şi schimbările politice şi sociale trec
de la democraţia sperată spre dictatură ce încorsetează toata societatea
românească şiDoamna Edith Lehrer scrie:
"Numeroşii prieteni ai soţului meu - mari patrioţi -
au fost pe rând împrăştiaţi. O atitudine
glacială din partea noilor oficialităţi s-a instalat treptat şi faţă de soţul
meu. Nu mult timp după aceia, cartea,
tipărită şi aşa într-un tiraj simbolic, a fost pusă la index, iar autorul a
început să fie prigonit. Am fost daţi afară din toate serviciile, ori de câte
ori reuşeam să găsim o slujbă. Prigonit,
hărţuit, în cele din urmă soţul meu s-a îmbolnăvit şi a murit în 1969."
Această carte a fost pusă la index 47 (patruzeci şi şapte) de ani, timp în care
romanii ardeleni nu au avut voie să-şi spună suferinţa iar urmaşi lor să nu
cunoască nimic despre mileniul împilări românilor ardeleni, şi în acest
timp propaganda iredentistă şi revizionismul
unguresc ne defăimează insistent în toată lumea.
Oare chiar să fi ajuns o naţiune degenerată în care
patriotismul este anemic, hulit şi interzis de politicieni şi de lefegii lor
din cultură şi de mass media.
Speranţele
românilor după Decembrie 1989 s-au spulberat ca şi cele din 1944 - 1945, numai
propaganda şi speranţele ungureşti au rămas aceleaşi.
Se pare că, şi astăzi, cartea această este pusă la
index!